am murit

şi am rămas cu mine
şi n-am aflat nimic
o piele ce se întindea stropită cu apă sărată
hohote prelungi ce făceau hora
vidul ce se adâncea

nu va mai fi dimineaţă

m-am născut

                                     X45
m-am născut între limbile pământului
în foc
ursitoarele fugeau grăbite de mine ţipând
taci!taci!taci!

mă botezau în cele mai negre gânduri
apăsau înfundându-mă
beam lapte de la capra cu trei picioare
un şarpe mi se încolăcea ca un scutec

mă legănau vânturile cele năprasnice
dădeam din mâini si din picioare
cei ce mă vedeau rămâneau cu grimase

îmi creşteau oasele într-un mod nefiresc
se imprăşteau lovindu-se de cer
în fiecare dimineată le culegeam numărând
îmi dădea întotdeauna un număr impar

în gura mea firavă
se indesuiau toate limbile pământului
taci!
târăşte-te in propria cenusă,pământule!

epitaf

fără loc
fără timp
înconjurat

stâlp

să nu te temi
soarele a ajuns la apus
e timpul să-mi iau cămaşa înflorată
 să zbor

cu ultimul nasture descheiat
o să-mi pun o dorinţă
vântul cel tainic să-mi arunce în sâni
cateva hârtii îngălbenite de timp
hârtiile mele

nu vreau nimic din ce nu am dat
vreau doar puterea să zbor
pe mine însămi