come into my life

come into my life
păşeşte cum ţi-ai stinge o ţigară
de buzele mele date cu ruj de culoarea
vişinei coapte
poate că aşa vei culege cu mâna ta dreaptă
sângele albăstriu din dreptul inimii
nu e lava e râul amintirilor mele
cu tine la marginea lumii
atât de departe de civilizaţie
sălbaticia trupurilor noastre
în tăcere mimând atingerea, nu?


come into my life
cum a-ţi spăla creierul
tabula rasa să-ţi fiu prima
ce-ţi pune în mână creionul
pictează-mi te rog primăvara
din suflet să văd păsările
cum fac simfonie
numeşte-mi avioanele cum vrei tu
cum simţi tu că primăvara
devine vară
luna plină din ochii tăi noaptea
eu luceafăr de dimineaţă

sau mai bine păstrează distanţa
dintre vis şi realitate
vino doar să-mi aduc aminte că eşti
tu,cel ce poţi transforma în nisip marea

poem (cu lentile heliomate)

punctele cardinale
adunate buchet

apa
vărsată la rădăcină

soarele
jucându-se v-aţi ascunselea
printre nori

poemul meu

rana cuvintelor vindecată
de tăcere

foaia albă înfăşurată
peste trup

al treilea ochi învătând
întunericul

patimă

decojeşte-mi mărul acesta

între timp călătoresc
prin muzeele lumii
păşesc în tablouri cu forme rubensiene
pipăi statuile până la remodelare

sunt coasta ce resimte desprinderea
din trup
încolăcirea şarpelui pe gând
o lilith mai găsesc în urma mea

să mă spovedesc trebuie să merg
la templul iubirii
acolo poate fi doar un dumnezeu deghizat
sfinţii pot să-mi fure din cuvinte

atunci mai bine înşiră cojile de măr
miezul să mustească sub picioarele noastre
în marele vals al vieţii şi-al morţii
semănăm

           *******

numele meu în inima ta
pielea-mi curge până la iordan
în carnea mea lacrima lui dumnezeu
se aşează

          ********

şarpele scoate veninul din gând
îl răscoleşte ca pe un tăciune
trimite-ţi picioarele până aici
tălpile să încălzească sămânţa
încolţită
inelele şarpelui inelele copacului
inelul tău

cu hainele cele mai bune
păşeşti apăsat peste timp
ianus te aşteaptă ca un mire
dorit
ştie că ascunzi mâna lui venus
din milo

ziua de apoi
te strânge la piept
singură ştii
ce pierzi aici dincolo regăseşti

linia vieţii despicată de cui.

   ************
patimile noastre
împletite
deşirând
inelul timpului

privind viaţa cu alţi ochi

forma-pereche
fără formă încă

gândul-pasăre ce zboară
sub cerul meu albastru
acoperit de cenusă

mi-am ars naşterea
mi-am ars şi moartea

dorinţa-punte între

închid ochiul meu stâng
am fost
zăbrelele cad una după
alta
tu adormit printre visele mele

larg deschis ochiul meu drept
voi fi
alungit
orb
îmi întinzi o mână
vom fi

mi-am ars moartea
mi-am ars şi naşterea

cuvinte aşezate lângă margini
eu ghemuită în privirea ta

ce poate fi

despre lucrurile triste
să nu mai vorbim niciodată
batista îndoită să o aruncăm în mulţime
ochiul acela să reverse o linişte finală

în loc să ţinem mâinile la spate
şi capul plecat ca pentru o mare vină
mai bine să ne dăm mâinile
si să rostim :prietenie

fără titlu

aici nu se iubeşte

aici umbrele părinţilor noştri anonimi
fumează
se înoată stil bras fluture
în apa deznădejdii

nu n-am să-ţi împrumut tăcerea mea
o să-mi sap galeriile de cârtiţă în
pereţii aortei
ecoul va înghiţi pe rând fiecare strigare

prin gratii gardienii trimit mai departe
bilete de amor
eu n-am să trimit
voi pune pe fugă amintirea
cu gleznele zdrobite
să înşir in ordine descrescătoare
fiecare ceas ora trei ora două ora unu
ora fără oră ora aceea
când planetele au făcut conjuncţie
între ele
au bătut din palme văzându-ne pe noi
cum ne paştem turmele de cuvinte
în lumi diferite

pentru noi pamântul nu e rotund
mai degrabă pătrat cu unghiuri
personalizate
să te sui în balon ţi-ar trebui
o veşnicie să ajungi
aşa că rămâi la nouăzeci de grade

aici nu se iubeşte

aici se discută despre amintirea
din vis

e reconfortant pentru mine să ştiu
că bei ceaiuri din aceleaşi plante

căutări

deseori trece narcis şi îţi face cu mâna
ca un ucenic pe iisus îi promiţi să-l urmezi
simon din tine trece în petru din tine
amândoi zugrumaţi cocoşul înainte de zori

locuinţa ta e în sala oglinzii
o astupaţi ca-ntr-o casă de mort
naframa bocitoarelor o legi
cu mâna trecută pe la academia de teatru
unde marionetele erau întotdeauna
în plan secundar
eşti rolul eşti actorul
eşti sufleorul din spatele cortinei

la masa tăcerii scaunul gol te aşteaptă
setea se scurge din pahar în pahar
la cina de taină însuşi iuda lipseşte
nici macăr nu te poţi vinde altcuiva

crucea ta e la poalele golgotei
ilie trece când deja pământul e ud
trupul tău cheamă pe maria magdalena
în zidul plângerii sunt pietre din sufletul tău

nu eşti tu nu eşti tu nu eşti tu
e talpa cerului în mâna pământului
eşti fiul tău

desene

si te-ai trezit de dimineată
să ai timp
si ai luat cuţitul în mâna dreapta
cu o tăietură scurtă mi-ai despicat inima in două

pe o parte imi spuneai că vei desena harta
harta spre taborul tău
te si vedeam închinându-te cum nu te-am
văzut niciodată
mâinile tale căţărându-se fără protecţie
spre varful cel mai inalt
unde înfingeai steagul alb şi strigai
sunt primul conquiztador
in pământuri virgine

mă trezeam dimineata mă înarmam si urcam
tot mai mult pe treptele zilei
am ajuns în sfârşit
dă-mi voie să mor un pic
doar până diseară
când te voi lăsa pe tine să mori
aşa pe rând supravieţuirea-i inevitabilă

pe cealaltă parte decupai stele
le aşezai frumos pe piept
în faţa inimii tale soptind
uite prelungirea inimii mele
cerul la care privesc noaptea


de mine nu te interesa
spuneai că sunt de acum inger
un inger căruia îi legai aripile
să nu poata zbura

la uşa veşniciei bătea cineva

cotaţie la bursă

visul de după-amiază pe retina mea
înfloresc trandafirii japonezi
hai să ne facem harakiri
şi un schimb de inimi legate la bursa
de valori a sentimentelor
broker timpul vinovat al trecerii

nimic nu ne face mai demni
decat jocul acesta ce se prelungeşte mereu
eu  prăbuşindu-mă în tine
tu primindu-mă cu braţele deschise
noi întru noi păcălind anotimpul

e iarnă şi copilul
alunecă-n zăpadă

Erai

erai bărbatul cameleon rătăcit
printre oasele mele la ceasuri târzii
când căuşul palmelor mele
strigau eliberarea
mersul pe jos în sens invers
păşirea în marea cochilie resemnarea

 te întindeam cât puteam mai mult
să-mi acoperi nemăsurarea
dimineţii amiezii totdeauna
în vis.

în urmele tale găseam
drumul spre casă
ca un câine flămănd
îti aşteptam mişcarea/nemişcarea
ce-o fi
sensul/esenţa/totul.

îţi îngrijam  mâinile
cu balsamul buzelor tremurate/înfiorate/
regăsită în vorbele tale/nicicând
ale mele/mereu ale tale
mereu...

te scoteam întotdeauna cu mine
din sine/pentru sine
pentru fiecare zi de duminică
te duceam la închinare
o parte din umbra ta
rămânea în picioare
acel echilibru static între minune şi nemirare.

numai atât până îti schimbai pielea
mi-o lăsai la uşă
covor/pat/masă/loc de resemnare/
şi treceai mai departe/aproape de mine
acum/niciodată/nici gând
să rămâi.

am murit

şi am rămas cu mine
şi n-am aflat nimic
o piele ce se întindea stropită cu apă sărată
hohote prelungi ce făceau hora
vidul ce se adâncea

nu va mai fi dimineaţă

m-am născut

                                     X45
m-am născut între limbile pământului
în foc
ursitoarele fugeau grăbite de mine ţipând
taci!taci!taci!

mă botezau în cele mai negre gânduri
apăsau înfundându-mă
beam lapte de la capra cu trei picioare
un şarpe mi se încolăcea ca un scutec

mă legănau vânturile cele năprasnice
dădeam din mâini si din picioare
cei ce mă vedeau rămâneau cu grimase

îmi creşteau oasele într-un mod nefiresc
se imprăşteau lovindu-se de cer
în fiecare dimineată le culegeam numărând
îmi dădea întotdeauna un număr impar

în gura mea firavă
se indesuiau toate limbile pământului
taci!
târăşte-te in propria cenusă,pământule!

epitaf

fără loc
fără timp
înconjurat

stâlp

să nu te temi
soarele a ajuns la apus
e timpul să-mi iau cămaşa înflorată
 să zbor

cu ultimul nasture descheiat
o să-mi pun o dorinţă
vântul cel tainic să-mi arunce în sâni
cateva hârtii îngălbenite de timp
hârtiile mele

nu vreau nimic din ce nu am dat
vreau doar puterea să zbor
pe mine însămi

log-in/off

uşa pe care o închid
n-o mai deschid niciodată
poţi trece prin celulele mele
să faci surfing prin vene

nu încerca să-ţi iei pixuri
şi coli de hârtie
cândva s-a prăbuşit turnul babel în mine
sângele mi-e tatuat în toate limbile pământului
vei avea ce citi

şi când vei obosi
să te aşezi în locul acela
unde picioarele au îngenunchiat
de atâtea ori
adevărate biserici

căldura va veni de la lumina icoanei
fără chip fără nume
doar întâmplarea aceea care m-a pus
în genunchi pentru totdeauna
groparii ce aşteptau nerăbdători
deţii de ţuică

cum a putut o singură clipă
să nască o icoană?
limba clopotului încă imobilă

dar nu pentru mult timp
căci zarurile se pot sparge
pământul acoperă totul
icoana rămâne neştiută

spirit

Uneori imi las oasele la intrare
 să le roadă câinii însetați ai spiritului

trupul meu cu nimic important

uneori te las să mă strigi de

mai multe ori

asa ca un joc ca o întâmplare

asa ca să nu-mi uiți numele

uneori când țin palma mea

în palma ta aud ca un ecou

inima

să mă dezbrac de trup

de atâtea ori

oasele imi ating inima

pielea mi-a devenit zbor

mai aruncă o dată zarurile mi-ai spus
să vedem de ce parte a râului ne găsim
ce rubicoane trecem de fiecare dată
când ne privim

si lasă-mă să te tintesc direct in ochi
scoțând florile de iris
să le asez în glastra de pe masa
să lumineze diminetiile albastre

și nu mă lăsa să vreau dimineata
doar pentru a uita
și a vedea lumina

borderline

și am ajuns și acel moment
gândurile devenind păsări de pradă
treceau prin inelele însângerate ale minții
lovind pereţii albi pe la colțuri

din gâturi se ridicau acelasi tipete
,,ridica,coboară,ridică,,
se învârteau in cercuri concentrice
țintuiau literele pe muchia limbii nerostite

mă prindeau de mâini și de picioare
trăgeau
pereții se mișcau ca și perdelele în vânt
și el făcea yoga în mijlocul camerei