fară titlu

îmi spui ca de mâine strângi tot
tot ce am iubit eu la tine
hârtiile pergament de pe inima mea
liniile din palmă ce te oglindeau
(da e drept te-ai asezat prea devreme
confortabil între cărările mele)tăcerea mea lângă tăcerea ta
abia simţită taina mâinilor
în aventura căutării

tu nicicând al meu
aruncând în gura mea sămânţa
începutului de lume
deschisă rana mărului
chemând fără oprire
sâsăitul şarpelui

tu parte din coastă
crescând firul ierbii
plămada


să ne numărăm cositorii
uscată iarba unei alte zi
ziua a opta

my apocalypse*

sunt bucuroasă
am trecut cu bine de calea ferată
femeile care mă cunosc
intinse pe şine
imi purtau visele
fiecare isi striga numele
clape de pian ţipătul lor

părea sfârşitul de lume
într-o variantă modernă
degeaba pompieri,degeaba poliţie
degeaba smurd

în vagonul cuşetă sângele
mi se zbătea a neîmplinire
ca o colivie în care
era închisă dorinţa

singurătate

te aştept
lângă vinul cel bun
oasele simt
greutatea viţei

moartea trece

de trei ori

pe lângă mine

şi nu mă salută

semn că de acolo

începe viaţa                            pablo picasso-,,singurătate,,

foc

poate ne-am născut
a doua oară
cu pielea subţire
şi inima limbă

poate că primul
cuvânt rostit a fost
moarte
descoperim miraţi
sensul vieţii

dintr-o asemenea întâlnire
nu putea ieşi
decât un vulcan
un munte ce-şi sărută mereu
marea

vom scrie
în fiecare zi
pagina de jurnal
a veşniciei

din când în când
îmi vei striga numele:
,,apă,,

pieces

nu pot să rup din timp
decât poate o bucată
semnul de carte al întâlnirii
noastre
si inelul ce alunecă
uşor de pe deget

înaintea mea sunt
coperţile rupte
desenul fericirii tale
fără mine
ochiul meu de pirat
ce ştia...
cum hăul se deschide
inimii
iar timpul
se contorsoniază perfect
atingerii

ceea ce ţii în mână
se numeşte pulbere

depresie

mâinile noastre caută.
mâinile noastre nu vor găsi.

trecutul e un copil
care face tumbe
,,uite inima.
uite.,,

cum muşcă serpii indiferenţei
din carne.
albastru se face cioburi
în noi.

dincolo de umbre
hohotul prelung.
hohotul.

cerul şi marea
nasc nisipul...

pelerin în castelele tale
răstignesc amagirea
udându-ţi gândul
...
bate!
se va deschide inima

Zidire

te-ai aşezat
între mine şi mine
Manole ţi-ar fi dat un nume:
 Ana

mă reconstruiau
zeii cei mici
fiecare îşi trimitea ploaia

pe când se anunţa
începutul lumii noi
trupul tău cuprindea
pământul cel reavăn

pictura:Eugeniu Josan-,,Geneza