vineri, 21 octombrie 2011

căutări

deseori trece narcis şi îţi face cu mâna
ca un ucenic pe iisus îi promiţi să-l urmezi
simon din tine trece în petru din tine
amândoi zugrumaţi cocoşul înainte de zori

locuinţa ta e în sala oglinzii
o astupaţi ca-ntr-o casă de mort
naframa bocitoarelor o legi
cu mâna trecută pe la academia de teatru
unde marionetele erau întotdeauna
în plan secundar
eşti rolul eşti actorul
eşti sufleorul din spatele cortinei

la masa tăcerii scaunul gol te aşteaptă
setea se scurge din pahar în pahar
la cina de taină însuşi iuda lipseşte
nici macăr nu te poţi vinde altcuiva

crucea ta e la poalele golgotei
ilie trece când deja pământul e ud
trupul tău cheamă pe maria magdalena
în zidul plângerii sunt pietre din sufletul tău

nu eşti tu nu eşti tu nu eşti tu
e talpa cerului în mâna pământului
eşti fiul tău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu