desene

si te-ai trezit de dimineată
să ai timp
si ai luat cuţitul în mâna dreapta
cu o tăietură scurtă mi-ai despicat inima in două

pe o parte imi spuneai că vei desena harta
harta spre taborul tău
te si vedeam închinându-te cum nu te-am
văzut niciodată
mâinile tale căţărându-se fără protecţie
spre varful cel mai inalt
unde înfingeai steagul alb şi strigai
sunt primul conquiztador
in pământuri virgine

mă trezeam dimineata mă înarmam si urcam
tot mai mult pe treptele zilei
am ajuns în sfârşit
dă-mi voie să mor un pic
doar până diseară
când te voi lăsa pe tine să mori
aşa pe rând supravieţuirea-i inevitabilă

pe cealaltă parte decupai stele
le aşezai frumos pe piept
în faţa inimii tale soptind
uite prelungirea inimii mele
cerul la care privesc noaptea


de mine nu te interesa
spuneai că sunt de acum inger
un inger căruia îi legai aripile
să nu poata zbura

la uşa veşniciei bătea cineva

cotaţie la bursă

visul de după-amiază pe retina mea
înfloresc trandafirii japonezi
hai să ne facem harakiri
şi un schimb de inimi legate la bursa
de valori a sentimentelor
broker timpul vinovat al trecerii

nimic nu ne face mai demni
decat jocul acesta ce se prelungeşte mereu
eu  prăbuşindu-mă în tine
tu primindu-mă cu braţele deschise
noi întru noi păcălind anotimpul

e iarnă şi copilul
alunecă-n zăpadă

Erai

erai bărbatul cameleon rătăcit
printre oasele mele la ceasuri târzii
când căuşul palmelor mele
strigau eliberarea
mersul pe jos în sens invers
păşirea în marea cochilie resemnarea

 te întindeam cât puteam mai mult
să-mi acoperi nemăsurarea
dimineţii amiezii totdeauna
în vis.

în urmele tale găseam
drumul spre casă
ca un câine flămănd
îti aşteptam mişcarea/nemişcarea
ce-o fi
sensul/esenţa/totul.

îţi îngrijam  mâinile
cu balsamul buzelor tremurate/înfiorate/
regăsită în vorbele tale/nicicând
ale mele/mereu ale tale
mereu...

te scoteam întotdeauna cu mine
din sine/pentru sine
pentru fiecare zi de duminică
te duceam la închinare
o parte din umbra ta
rămânea în picioare
acel echilibru static între minune şi nemirare.

numai atât până îti schimbai pielea
mi-o lăsai la uşă
covor/pat/masă/loc de resemnare/
şi treceai mai departe/aproape de mine
acum/niciodată/nici gând
să rămâi.

am murit

şi am rămas cu mine
şi n-am aflat nimic
o piele ce se întindea stropită cu apă sărată
hohote prelungi ce făceau hora
vidul ce se adâncea

nu va mai fi dimineaţă

m-am născut

                                     X45
m-am născut între limbile pământului
în foc
ursitoarele fugeau grăbite de mine ţipând
taci!taci!taci!

mă botezau în cele mai negre gânduri
apăsau înfundându-mă
beam lapte de la capra cu trei picioare
un şarpe mi se încolăcea ca un scutec

mă legănau vânturile cele năprasnice
dădeam din mâini si din picioare
cei ce mă vedeau rămâneau cu grimase

îmi creşteau oasele într-un mod nefiresc
se imprăşteau lovindu-se de cer
în fiecare dimineată le culegeam numărând
îmi dădea întotdeauna un număr impar

în gura mea firavă
se indesuiau toate limbile pământului
taci!
târăşte-te in propria cenusă,pământule!

epitaf

fără loc
fără timp
înconjurat

stâlp

să nu te temi
soarele a ajuns la apus
e timpul să-mi iau cămaşa înflorată
 să zbor

cu ultimul nasture descheiat
o să-mi pun o dorinţă
vântul cel tainic să-mi arunce în sâni
cateva hârtii îngălbenite de timp
hârtiile mele

nu vreau nimic din ce nu am dat
vreau doar puterea să zbor
pe mine însămi