fără titlu

aici nu se iubeşte

aici umbrele părinţilor noştri anonimi
fumează
se înoată stil bras fluture
în apa deznădejdii

nu n-am să-ţi împrumut tăcerea mea
o să-mi sap galeriile de cârtiţă în
pereţii aortei
ecoul va înghiţi pe rând fiecare strigare

prin gratii gardienii trimit mai departe
bilete de amor
eu n-am să trimit
voi pune pe fugă amintirea
cu gleznele zdrobite
să înşir in ordine descrescătoare
fiecare ceas ora trei ora două ora unu
ora fără oră ora aceea
când planetele au făcut conjuncţie
între ele
au bătut din palme văzându-ne pe noi
cum ne paştem turmele de cuvinte
în lumi diferite

pentru noi pamântul nu e rotund
mai degrabă pătrat cu unghiuri
personalizate
să te sui în balon ţi-ar trebui
o veşnicie să ajungi
aşa că rămâi la nouăzeci de grade

aici nu se iubeşte

aici se discută despre amintirea
din vis

e reconfortant pentru mine să ştiu
că bei ceaiuri din aceleaşi plante

căutări

deseori trece narcis şi îţi face cu mâna
ca un ucenic pe iisus îi promiţi să-l urmezi
simon din tine trece în petru din tine
amândoi zugrumaţi cocoşul înainte de zori

locuinţa ta e în sala oglinzii
o astupaţi ca-ntr-o casă de mort
naframa bocitoarelor o legi
cu mâna trecută pe la academia de teatru
unde marionetele erau întotdeauna
în plan secundar
eşti rolul eşti actorul
eşti sufleorul din spatele cortinei

la masa tăcerii scaunul gol te aşteaptă
setea se scurge din pahar în pahar
la cina de taină însuşi iuda lipseşte
nici macăr nu te poţi vinde altcuiva

crucea ta e la poalele golgotei
ilie trece când deja pământul e ud
trupul tău cheamă pe maria magdalena
în zidul plângerii sunt pietre din sufletul tău

nu eşti tu nu eşti tu nu eşti tu
e talpa cerului în mâna pământului
eşti fiul tău

desene

si te-ai trezit de dimineată
să ai timp
si ai luat cuţitul în mâna dreapta
cu o tăietură scurtă mi-ai despicat inima in două

pe o parte imi spuneai că vei desena harta
harta spre taborul tău
te si vedeam închinându-te cum nu te-am
văzut niciodată
mâinile tale căţărându-se fără protecţie
spre varful cel mai inalt
unde înfingeai steagul alb şi strigai
sunt primul conquiztador
in pământuri virgine

mă trezeam dimineata mă înarmam si urcam
tot mai mult pe treptele zilei
am ajuns în sfârşit
dă-mi voie să mor un pic
doar până diseară
când te voi lăsa pe tine să mori
aşa pe rând supravieţuirea-i inevitabilă

pe cealaltă parte decupai stele
le aşezai frumos pe piept
în faţa inimii tale soptind
uite prelungirea inimii mele
cerul la care privesc noaptea


de mine nu te interesa
spuneai că sunt de acum inger
un inger căruia îi legai aripile
să nu poata zbura

la uşa veşniciei bătea cineva

cotaţie la bursă

visul de după-amiază pe retina mea
înfloresc trandafirii japonezi
hai să ne facem harakiri
şi un schimb de inimi legate la bursa
de valori a sentimentelor
broker timpul vinovat al trecerii

nimic nu ne face mai demni
decat jocul acesta ce se prelungeşte mereu
eu  prăbuşindu-mă în tine
tu primindu-mă cu braţele deschise
noi întru noi păcălind anotimpul

e iarnă şi copilul
alunecă-n zăpadă

Erai

erai bărbatul cameleon rătăcit
printre oasele mele la ceasuri târzii
când căuşul palmelor mele
strigau eliberarea
mersul pe jos în sens invers
păşirea în marea cochilie resemnarea

 te întindeam cât puteam mai mult
să-mi acoperi nemăsurarea
dimineţii amiezii totdeauna
în vis.

în urmele tale găseam
drumul spre casă
ca un câine flămănd
îti aşteptam mişcarea/nemişcarea
ce-o fi
sensul/esenţa/totul.

îţi îngrijam  mâinile
cu balsamul buzelor tremurate/înfiorate/
regăsită în vorbele tale/nicicând
ale mele/mereu ale tale
mereu...

te scoteam întotdeauna cu mine
din sine/pentru sine
pentru fiecare zi de duminică
te duceam la închinare
o parte din umbra ta
rămânea în picioare
acel echilibru static între minune şi nemirare.

numai atât până îti schimbai pielea
mi-o lăsai la uşă
covor/pat/masă/loc de resemnare/
şi treceai mai departe/aproape de mine
acum/niciodată/nici gând
să rămâi.

am murit

şi am rămas cu mine
şi n-am aflat nimic
o piele ce se întindea stropită cu apă sărată
hohote prelungi ce făceau hora
vidul ce se adâncea

nu va mai fi dimineaţă

m-am născut

                                     X45
m-am născut între limbile pământului
în foc
ursitoarele fugeau grăbite de mine ţipând
taci!taci!taci!

mă botezau în cele mai negre gânduri
apăsau înfundându-mă
beam lapte de la capra cu trei picioare
un şarpe mi se încolăcea ca un scutec

mă legănau vânturile cele năprasnice
dădeam din mâini si din picioare
cei ce mă vedeau rămâneau cu grimase

îmi creşteau oasele într-un mod nefiresc
se imprăşteau lovindu-se de cer
în fiecare dimineată le culegeam numărând
îmi dădea întotdeauna un număr impar

în gura mea firavă
se indesuiau toate limbile pământului
taci!
târăşte-te in propria cenusă,pământule!